Înainte să vorbesc despre intenții: nu îmi vine să cred că anul trecut am scris doar 2 articole pe blog (2!!!) dintre care ultimul a fost în februarie 2022. Adevărul e că scrisul pe blog a fost o dorință de-ale mele de anul trecut, dar cred că, în adâncul sufletului meu, am știut că nu voi avea energie pentru asta. Pentru că uneori dorințele cele mai arzătoare nu sunt totuna cu prioritățile cele mai mari. Și marea mea prioritate de anul trecut a fost familia: timpul și relația cu copilul meu și timpul și relația cu soțul meu. Și a fost greu, a fost mult, a fost confuz. Atât de confuz încât la final parcă abia m-am dezmeticit dintr-un vis.
Cum a fost anul 2022 pentru mine
S-au întâmplat atât de multe lucruri anul trecut, încât primul instinct a fost să mă uit prin Google Photos ca să o iau pe rând. M-am oprit la timp pentru că ăsta nu e un articol cronologic al tuturor evenimentelor din viața mea. Care oricât au fost de puternice emoțional pentru mine, vă asigur că nu sunt atât de interesante pentru voi. Dar să o luăm pe rând și să vă povestesc de ce a fost 2022 un an copleșitor pentru mine.
Anul trecut am devenit mamă. Spun că anul trecut am devenit (deși copilul meu s-a născut în 2021) pentru că simt că anul trecut m-am definit ca părinte, mi-am găsit identitatea și stilul de mamă. Anul trecut am conștientizat că viața mea s-a schimbat radical odată cu venirea băiețelului meu pe lume. Și că, odată cu asta, și eu m-am schimbat extrem de mult.
Luni întregi de zile am încercat să mă întorc la rutina și felul meu de a fi de dinainte de copil. M-am agățat de asta cu dinții și am încercat zi după zi să fiu la fel ca înainte. Și cu fiecare zi care trecea eu mă schimbam, dimpotrivă, în altcineva. Pentru că adevărul e că după ce am devenit mamă m-am schimbat cu totul, aproape la nivel celular. Și luni de zile nu m-am recunoscut și nu m-am acceptat.
Apoi a trebuit să jonglez între copil și birou. Mai bine de 3 sferturi din an am pendulat între dorința de a sta acasă tot timpul acasă cu copilul meu de 8-10-12-14-16-18 luni și nevoia (sau dorința) de a lucra. Și tot mai bine de 3 sferturi din an m-am luptat și m-am simțit copleșită de vinovăția mamei care muncește. Știu că nu există scenariu perfect și că sunt avantaje și dezavantaje și deoparte, și de alta. Știu că, de fapt, copilul meu a primit mult timp de calitate cu mine, cu tatăl lui și că, în plus, are noroc de o bonă tare iubitoare. Și înțeleg bine că, la final de zi, e un copil mai câștigat cu atâta dragoste din toate părțile. Dar cu vinovăția ca tipar de funcționare din copilărie nu discuți rațional. Și cei/cele ca mine cred că știu la ce mă refer.
Tot anul trecut mi-am vândut agenția. Pentru cei care nu știu, în 2017 am înființat Digital Tailors, o agenție de marketing pentru startup-uri tech pe care în 2022 am vândut-o către Softbinator Technologies, companie de dezvoltare software pentru produse tech. Realitatea este că a fost o mișcare pe care mi-am dorit să o fac, am lucrat la asta cu ceva timp înainte și, din fericire, simt că mă potrivesc în noul context. Dar vânzarea în sine, negocierile, schimbarea de rol, adaptarea la un nou colectiv alături de colegii mei (minunați, care au făcut tranziția foarte ușoară), obiective noi, clienți noi etc. Boy, it wasn’t easy.
Apoi, anul trecut, me and my husband hit a very big emotional wall. Nici măcar nu știu dacă există expresia asta sau nu, dar sper că e suficient de plastică încât să vă dați seama cum s-a simțit. Ambii ne-am vândut companiile, în relația noastră au mai apărut două persoane pe care nu le știam și cu care nu am negociat niciodată: Gabriela-mama și Radu-tatăl. Și am atins pragul de 10 ani de relație ceea ce, let’s face it, face lucrurile și mai complicate.
De multe ori am simțit că suntem, din nou, ca la începutul relației. Că parcă nu ne mai recunoaștem, că nu mai suntem siguri de fiecare sau de noi împreună. Că gândim diferit. Că ne deranjează lucruri sau gesturi pe care le credeam de mult acceptate. Așa că tot anul simt că a fost și despre o realiniere a noastră în relație. Da, simt că suntem din nou bine acum, sau cel puțin mai bine; că ne acordăm din nou cum trebuie unul cu celălalt. Dar oboseala (mai ales oboseala), disponibilitatea semnificativ mai mică unul pentru altul, fac ca relația de cuplu, locul de unde îți luai energia să fie tocmai cel care are nevoie de atenție.
Așa că, da, anul 2022 a fost un an al naibii de greu. Ca fapt divers, mie nu îmi plac anii pari. Deși sunt anii în care, istoric, potrivit celor 30 de ani de existență, realizez cele mai multe lucruri, sunt și anii care mă consumă cel mai mult.
În sfârșit.
Înainte cu câteva zile de Revelion, mă gândeam la cum a fost 2022 și mă gândeam la el cu dezamăgire (yap, for a second there am simțit că nu am făcut nimic în 2022, totul era în ceață). 2 secunde mai târziu, mi-am amintit de articolul scris anul trecut, în care mi-am definit intențiile. Eram ferm convinsă că nu am atins nici măcar 50% din ele.
Dar frumusețea acestor intenții, comparativ cu obiectivele, este că odată setate, rămân proaspete în minte o vreme, apoi subconștientul le asimilează și lucrurile decurg firesc. Despre intenții versus obiective am scris pe larg în articolul de anul trecut.
Hai să vedem ce mi-a ieșit și ce nu prea.
Bilanțul intențiilor din 2022
Anul acesta călătoresc mult spre mine, mă descopăr, îmi înțeleg feminitatea, ajung mai aproape de sinele meu autentic și îmi dau voie să fiu exact așa cum sunt…
Bifat. 2022 a fost greu, dar a fost și începutul pentru mine. Începutul a ceea ce îi spun eu: viață trăită pentru mine. Cred că are legătură și cu faptul că am făcut 30 de ani, sunt mai matură, mai puțin temătoare și, oricât de sumbru sau “prea devreme să te gândești la asta” sună, mai conștientă că firul ăsta al vieții e din ce în ce mai scurt și aș cam vrea să îl parcurg în termenii mei. Simt că, într-un final, mă apropii de sinele meu autentic și am de gând să continui așa.
Anul acesta sunt curajoasă, îmi confrunt fricile și le depășesc cu răbdare, cu blândețe și cu încredere…
Bifat. Nu îmi amintesc dacă anul trecut aveam ceva specific în minte, dar știu sigur că la finalul lui 2022 mă simt mai curajoasă și mai încrezătoare decât la începutul lui.
Anul acesta sunt mai prezentă în relația cu soțul meu și creez spațiu să ne manifestăm liber împreună și separat…
I did that too. Și uneori prezența înseamnă să iei, să diseci, să analizezi, să discuți, să recunoști problemele, să cauți soluții, să te cunoști, să recunoști, să negociezi, să asculți. Știți despre ce vorbesc? Vi se întâmplă și vouă? Să faci munca aia despre care puțini vorbesc. Pentru că realitatea e că relațiile și căsniciile nu sunt paradis. Ci a shit-ton of work. Team-work.
Anul acesta îmi explorez identitatea maternității și o las să se manifeste fără judecată, o accept în totalitate cu iubire și încredere în mine și în fiul meu…
This-this, I nailed it. Lăsând gluma la o parte, sunt mândră și fericită pentru felul în care m-am dezvoltat ca mamă anul acesta. Fericită pentru că simt că m-am eliberat mult de povara perfecționismului pe care mi-o pusesem singură pe umeri. Recunoscătoare pentru toate momentele în care mi-a venit să țip și nu am făcut-o; eliberată pentru că nu am ascultat doctori debusolați și că am avut încredere în copilul meu; bucuroasă pentru că m-am iertat pentru când nu am fost acolo sau pentru când mi-am ieșit din fire; liniștită pentru că mă accept așa, ca o mamă imperfectă. Și toate astea vin din energia pe care ți-o dă acceptarea și lipsa de judecată. Pe care le cultiv și le primesc în ființa mea zi de zi.
Anul acesta sunt în echilibru cu munca mea și creez spațiu și deschidere pentru oportunități și claritate…
Un mare da și aici. Știți, cândva, înainte de a-l avea pe Achim, cariera era scopul meu în viață. Lucram mult și, totuși, mă bucuram foarte puțin, eram foarte anxioasă, mereu într-o competiție, într-o cursă. De anul trecut simt că sunt într-un echilibru sănătos cu munca mea. Nu mai avem o relație toxică, ci una liniștită, un schimb corect și rezultate pe măsură.
Anul acesta călătoresc mai mult, în locuri noi, descopăr lumea și trăiesc în fericire și iubire deplină…
Asta… asta nu am făcut. Dar, hey, cui îi ies toate?
Am trecut prin lista asta cu intenții ca să vă arăt, o dată în plus, frumusețea lor. Dacă ești o persoană hiper rațională, ai putea spune că de fapt toate aceste intenții sunt niște afirmații generale și cam orice ai pune acolo se potrivește.
Eu nu simt așa.
Simt că intențiile, odată setate și conștientizate, ajung undeva în subconștient și canalizează toată energia ființei tale înspre ele. Iar la final de an, chiar dacă nu sunt la fel de măsurabile ca obiectivele clasice vă asigur că simțiți în adâncul sufletului dacă ați ajuns unde trebuie sau nu. Vestea bună e că mereu sunteți unde trebuie.
Câteva intenții pe care le am în 2023
- Îmi deschid sufletul și sunt pregătită să primesc în viața mea hobby-uri și activități noi care să aducă pasiune în mine și să mă apropie și mai mult de sinele meu autentic.
- Am atenție, resurse, blândețe, încredere și iubire infinită pentru copilul meu, soțul meu și toți oamenii care mă înconjoară, cu toată bunătatea existenței lor.
- Anul acesta mă eliberez de control și teamă și fac loc spontaneității, curiozității și iubirii față de tot și toate să mă poarte pe cel mai bun drum pentru binele meu suprem.
Acestea fiind spuse, vă las cu o melodie care simt că poartă energia lui 2023 pentru mine, anul în care cred că mă apropii și mai mult de acasă, de căminul din suflet. Și vă invit să vă setați și voi intențiile pentru 2023. Și dacă vreți, să mi le ziceți și mie. Promit să contribui cu energie bună.
