Varianta video despre subiect disponibilă pe canalul meu de Youtube. Ce este rușinea? De ce o simțim și care sunt metodele prin care poți să scapi de rușine?
Ce este rușinea?
În primul rând, e bine să facem diferența între rușină și vină. Sunt două emoții diferite pe care oamenii le confundă, în general.
Rușinea are legătură cu persoana noastră, suntem rușinați de noi, ca indivizi, ne este rușine uneori pentru simplul fapt că existăm.
Pe de altă parte, vina are legătură cu comportamentul nostru. Ne simțim vinovați pentru ceva ce am făcut sau urmează să facem, ceva foarte specific.
De unde vine rușinea?
Ca majoritatea lucrurilor proaste din viața noastră, din copilărie. Însă, ea poate fi întreținută, alimentată și la maturitate dacă suntem în relații toxice. De obicei vine din afirmații de genul:
- Nu meriți
- Nu ești suficient de bun
- Uite cum arăți
- Cine te crezi
- Ești un nimic
Știu că toată lumea vorbește despre copilărie ca sursa principală a unor tipare negative de comportament. Din păcate, chiar așa este. Dacă simțiți că vă confruntați cu anxietăți, cu probleme de interacțiune socială, vă recomand să citiți cartea Reinventing your life. Am scris în review-ul de aici cum și de ce vă poate schimba viața.
Cum scapi de rușine
În primul rând, nu cred că este ceva de care scapi în totalitate, vreodată. Eu încă mă confrunt în foarte multe situații cu sentimentul de rușine.
Zilele trecute eram la un curs și, la un moment dat, trebuia să suflu într-o foaie ca să îmi îmbunătățesc pronunția unui cuvânt. Evident, asta mă făcea să arăt destul de penibil, ceea ce mă făcea să îmi fie rușine cu mine și să nu îmi iasă exercițiul. Asta alimenta și mai mult sentimentul ăsta de rușine. Însă, după 2-3 încercări, mi-am dat seama ce se întâmplă și, pe englezește, am zis fuck it: o să arăt penibil, aia e. Și ghiciți ce, mi-a ieșit pronunția. Și așa ajungem la prima tactică:
Acceptați o anumită doză de penibil în viața voastră.
Actorii, când încep facultatea, în primul an lucrează doar la capacitatea de a accepta să fie penibili față de ei și apoi față de public. Așa că acceptați o oarecare doză de penibilitate în viața voastră și dați-vă voie să arătați caraghios, să greșiți, să fiți slabi la anumite lucruri.
O acceptare de genul ăsta este de mare ajutor mai ales atunci când mergeți la cursuri, când învățați ceva nou. Ieșiți în față, încercați și fiți rușinați pentru că e în regulă să simțiți asta. Iar dacă în vreun moment vă intimidați din nou, amintiți-vă că deja ați acceptat la voi că în anumite momente veți fi ușor penibili sau stângaci.
Treceți pe o hârtie aspectele de care vă este rușine
Dezvoltarea personală și a încrederii e un proces care se face cu foaia și pixul în mână. Așa că luați o foaie și un pix și treceți toate lucrurile de care vă este rușine la voi: de aspectul fizic în general, de frumusețea feței, de nivelul inteligenței, de felul în care vorbiți, de sunetul vocii, de sexualitatea voastră. Orice.
Apoi, ordonați-le în funcție de cât de tare vă fac să vă simțiți inconfortabil.
Simplul exercițiu de a le identifica pe mine m-a ajutat să mă accept mai ușor. Cumva, știind de ce îmi este rușine mi-a fost mai simplu să înțeleg ce ar fi de acceptat la mine.
Puneți-vă în situațiile în care vă simțiți rușinați
Știu, pare că ne-am arunca singur în gura lupului. Însă cum altfel să ne dovedim că putem face față chiar și situațiilor în care ne simțim expuși total?
Faceți un exercițiu activ de a trece prin toate situațiile pe care le considerați insuportabil de rușinoase. În care sentimentul de rușine cu voi e la cote maxime.
Pentru că doar așa creierul învață că puteți depăși situația. Doar așa puteți să vă demonstrați că puteți, că oamenii nu judecă așa de tare și că puteți face față criticii. Însă e nevoie să decideți voi să treceți prin aceste situații. Asumarea lor este primul pas spre schimbare.
Gândiți-vă la consecințele pe care le are rușinea asupra voastră
Când am trecut toate consecințele pe o hârtie, mi-am dat seama câte lucruri pierd din cauza rușinii. Am realizat că rușinea mă ținea în loc din punct de vedere profesional, mă împiedica să fiu o parteneră de viață mai deschisă, mă priva de la o viață sexuală mai picantă, mă izola destul de mult.
Imediat ce am văzut, negru pe alb, că din cauza rușinii mă privez de atât de multe lucruri mi-am pus întrebarea: ok, mai am, în medie, 40-50 de ani de trăit. Vreau să îi trăiesc controlată de rușine sau fac ceva ca să o depășesc. Video-urile de pe canalul meu de Youtube sunt dovada că am ales să o confrunt.
Arătați empatie față de voi și acceptați-vă defectele
Cel mai important de reținut: toată lumea are câte ceva de care se simte rușinată. Nu există om perfect pe lumea. Eu de exemplu, mi-am dat seama că principalul motiv pentru care mă simt rușinată de foarte multe ori este pentru că râvnesc la o perfecțiune care nu există.
Întotdeauna e cineva mai bun decât noi, mai frumos decât noi, care vorbește mai bine, care știe mai multe limbi străine, care învață mai bine, etc. Să ne comparăm mereu după standardele cele mai înalte nu ajută.
Acceptați că sunteți imperfecți, că aveți defecte. Pentru exact la fel de imperfectă ca voi este lumea întreagă.
Un video superb despre rolul empatiei în raport cu rușinea, de la Brene Brown: Listening to shame.
Concluzie
Rușinea este o emoție cu care ne vom întâlni toată viața. Nici măcar nu e atât de rău pentru că altfel cine ar mai ști care e pragul decenței?
Însă dacă ea ne forțează să trăim viața altcuiva, dacă ne închide și ne limitează, atunci devine toxică. Rușinea vine din noi, din vocile critice pe care le auzim mereu. Vine din gândurile pe care le alimentăm. Înlocuiți-le și scăpați, ușor, de rușine.