Citeam zilele trecute un articol despre generația millenials și faptul că cei care fac parte din ea sunt pe muchia depresiei, din cauza luptei ăsteia constante cu gestiunea stresului și agitația vieții moderne. Oh, n-aș fi putut să îl aprob mai mult!
Mă uit în jur și uneori am impresia că nici să respirăm calm nu mai știm.
Mă uit la mine și îmi dau seama că sunt într-o alergătură constantă. Așa am fost dintotdeauna. În școala generală făceam toate activitățile extracuriculare posibile, în liceu mi-am luat un job la un radio local, în facultate am avut și câteva job-uri simultan, acum am un business, vreau să mă mai apuc de altul, am un proiect nou la care lucrez și sper să se concretizeze, ne planific nunta, încerc să mănânc sănătos și să fac sport constant, ba chiar am pretenția să mai ies și cu prietenii uneori și, evident, să țin și casa curată.
Mă alerg ca pe hoții de cai, cum ar fi spus tata. :))
Și nu e ușor. Teama că nu voi reuși să le fac pe toate, gândul că nu voi fi suficient de bună, ideea că unele lucruri sunt extrem de noi și va trebui să le învăț de la zero, gândul că nu voi putea renunța oricând la proiecte pentru că alții depind de mine – toate astea pot fi extrem de copleșitoare și stresează al naibii de tare.
Sigur, sunt oameni care nu se stresează. Oameni care înțeleg că decid pentru ei și că pot schimba lucrurile oricând vor ei. Alții sunt așa. Eu nu. Așa că, într-o lume în care sunt înconjurată numai de femei puternice, într-o lume în care toți sunt antreprenori, eu mă chinui în fiecare zi să mă lupt cu stresul.
Stresul că într-o zi o să eșuez, stresul că un proiect nu va reuși, stresul că nu sunt suficient de bună, sau că nu lucrez suficient de mult, sau că îmi iau un weekend liber, deși poate ar trebui să lucrez. Stresul că nu voi avea o carieră de succes.
Ce înseamnă pentru mine gestiunea stresului
În primul rând am învățat să îl accept. Să nu credeți că e un lucru care se întâmplă repede și ușor. Creierul omului funcționează într-un mod malițios și aici. E un proces care durează, la mine încă e în derulare, dar a fost cel mai bun lucru pe care l-am putut decide pentru mine și pentru corpul meu. Să învăț să gestionez stresul.
Am acceptat că sunt stresată, că am un job care implică asta și că sunt o fire care caută mereu lucruri noi și adrenalină în viața ei.
Am învățat să nu mă mai stresez că sunt stresată.
Mă bucur mai mult. În trecut nu savuram nicio victorie, nicio reușită. Bifam ceva cu succes și în loc să mă bucur de treaba aia, gândul meu era deja la următoarea chestie pe care o am de făcut. Încă mai am momente în care mă simt așa, dar fac și eu ca femeile isterice de prin filme: îmi repet în gând că mă pot preocupa de asta mai târziu. :))
Vorbesc mai mult despre asta. Am impresia că oamenii se feresc să vorbească despre faptul că sunt stresați. Pare așa, ca un subiect tabu, ca și cum te-ai face de rușine dacă ești stresat. Well, nu. Cei mai mulți oameni competitivi sau care vor să își întreacă mereu ultimul succes, ultimul targhet se stresează mai ușor. Așa că eu am ales să vorbesc mai des despre asta. Le spun colegilor când am o situație care mă stresează și îi rog să mă scuze dacă sunt mai puțin activă ori atentă la ei. Îi povestesc logodnicului meu despre asta și încerc să aflu dacă mai trece și el prin momente de genul ăsta. Până și blogul ăsta l-am făcut tot ca un soi de confesiune către și cu oamenii din jur.
Sunt constantă. Și gestiunea stresului ar trebui să fie la fel. Cu cât îl lași să te copleșească mai mult, cu atât va fi mai greu de gestionat. Nu am avut încă perioade de burnout, sau poate nu le recunosc încă (pentru că mă regăsesc în multe dintre caracteristicile enunțate de articolele de specialitate), însă stresul te poate face să pierzi lucruri importante din viață.
Cel mai important lucru pe care l-aș transmite este că: deținem controlul deciziilor noastre.
Stresul este în controlul nostru, e o proiecție a minții noastre.
Și doar exercițiul și disciplina de a-l conștientiza și apoi de a-l combate ne ajută să trecem peste. E ok să fiți stresați, așa că nu vă mai stresați că sunteți stresați. Zic și eu. 🙂